Traditiile noastre


          Religia apare în viaţa comunei noastre ca o expresie a nevoilor omului de a-şi găsi o cale de împăcare şi stabilitate a existenţei lui în lume. Legată de anumite legi, înconjurat de lucruri al căror rost nu-l ştie pe deplin şi de forţe care îl depăşesc până la nimicire, omul îşi rânduieşte viaţa şi învinge aceste condiţii numai prin credinţa sa şi legătura cu Dumnezeu.

          Viaţa religioasă a comunei Brusturoasa cuprinde o seamă de fenomene, care printr-o abstracţie pot fi reduse la două categorii: un sistem de reprezentări şi unul de practici religioase care dau expresie concretă celor dintâi. La temelia amândorura stă trăirea religioasă, forţa interioară care însufleţeşte şi face cu putinţă funcţionarea celorlalte două.Biserica, forma tradiţională cu un conţinut de viaţă actuală, reprezintă funcţional viaţa religioasă şi spiritualitatea satului.

La cumpăna dintre ani este o intensă trăire emoţională care de cele mai multe ori, reflectă o realitate cotidiană, legând punţi nevăzute între om şi cosmos, între om şi mediul înconjurător, între om şi semenii săi. În această zonă, Anul Nou este sărbătorit prin diverse datini şi obiceiuri specifice momentului derulându-se atât în intimitatea casei cât şi în spaţii deschise, în centrul satului.

Brusturenii şi-au dorit din totdeauna holde bogate. Această dorinţă transpare în cunoscutul Pluguşor, datină prin excelenţă agrară, şi este evidenţiată de recuzita pluguşorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decât o descriere hiperbolizată cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. În seara de Ajun, copii şi tineri mascaţi în bizare costume încep a umbla pe la casele oamenilor, rostind urături de bun augur, primind în schimb daruri, colaci, fructe sau bani.

Între jocurile cu măşti din comuna Brusturoasa, un loc aparte îl ocupă jocurile Ursului şi Caprei.

Jocul ursului, o prezenţă la fel de agreată în obiceiurile de Anul Nou, se practică şi astăzi pe teritoriul comunei. Pe fundalul bătăilor de dobe de către doboşarii frumos costumaţi, persoanele îmbrăcate în blană de urs naturală, execută mişcările cerute de către conducătorul cetei de ursari. Astfel, rostogolirea ursilor în cerc, bătutul şi moartea ursului, apoi învierea miraculoasă ca şi urcarea acestuia pe bâtă redau în chip metaforic succesiunea anotimpurilor care, cândva, stăteau sub semnul acestui animal, capabil să învingă iarna şi să vestească primăvara.


Jocul caprei, se integrează armonios în cortegiul obiceiurilor legate de sărbătorile de peste an, fiind şi în prezent practicat. Acest animal a întruchipat în societăţile ancestrale personificarea prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, îşi subordonează de cele mai multe ori, în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje. Masca costumului de capră este constituită dintr-un cap de capră, sculptată în lemn încadrat de două corniţe împodobite cu oglinzi, panglici multicolore şi flori, fiind fixat pe un băţ suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperită cu o ţesătură (scoarţă sau lăicer), împodobită cu numeroase panglici colorate. Jocul  caprei este derulat pe un fond muzical, însoţit  totodată  de  versuri.

Mărţişorul este strâns legat de tradiţia românească. Obiceiul este cu mult anterior creştinismului, stând în legătură cu scenariul ritual al noului an agrar, celebrat primăvara. Şnurul de mărţişor, format din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, lumină-întuneric, fertilitate-sterilitate. Şnurul era legat la mână sau prins în piept şi purtat până la înflorirea primilor pomi. Apoi era agăţat, ca semn benefic, pe ramurile înflorite de cireş, ori era agăţat la icoană. Ziua scoaterii mărţişorului era marcată de o petrecere numită „băutul mărţişorului”. În ziua de astăzi, de acest şnur, realizat din mătase se atârnă obiecte artizanale, întruchipând diferite animale, flori, litere, etc. Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia, probabil o veche zeitate agrară, care, ajunsă la vârsta senectuţii, moare şi apoi renaşte la echinocţiul de primăvară.Mărţişorul rămâne peste veacuri „funia anului”, care adună laolaltă săptămânile şi lunile în cele două anotimpuri străvechi ale calendarului popular: vara şi iarna, simbolizate de şnurul bicolor.  

Încondeierea sau  „împistruiatul” ouălor,  reprezintă un obicei străvechi în tradiţia brusturenilor.

Deoarece oul roşu este purtătorul unei semnificaţii profunde legate de învierea lui Hristos şi de reînnoirea naturii, creştinii comunei s-au ostenit să-l încondeieze, desenând  cu  ceară  diverse  motive  decorative,  de  o rară frumuseţe.

        Oul văzut ca un simbol primordial sămânţa vieţii, potrivit tradiţiei, este vopsit şi încondeiat în zilele de joi şi sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroşirii ouălor fiind rezervată aproape în exclusivitate femeilor. Oul încondeiat ne transmite bucurie, împăcare, pentru că în ornamentaţia lui, de fapt se operează cu simboluri (Soare, Luna, cruce, etc.), cu modele din natură (plante, animale) şi cu modele de ţesături populare, cu tot repertoriul lor de semne sacre.

 
 
Comments